SCANDAL ÎN PARLAMENT. Ședința Senatului a fost amânată. Puterea și opoziția s-au certat pe funcțiile din Biroul Permanent

SCANDAL ÎN PARLAMENT. Ședința Senatului a fost amânată. Puterea și opoziția s-au certat pe funcțiile din Biroul Permanent
Publicat: 03/09/2012, 17:27
Actualizat: 04/08/2014, 00:48

Deschiderea sesiunii parlamentare la Senat, programată pentru luni, a fost amânată din cauza eșecului în negocierile dintre putere și opoziție pentru repartizarea funcțiilor în Biroul Permanent.

„Negocierile n-au dus la niciun rezultat. O să le continuăm mâine, poate poimâine, poate mai amânăm deschiderea lucrărilor Senatului”, a declarat liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu.

El a precizat că noi negocieri între liderii de grupuri vor avea loc marți dimineață, de la ora 10.00.

În pauza dintre negocieri, Rădulescu a precizat că, în prezent, în Biroul permanent ar trebui să fie un raport de 8 la 5 pentru putere. „Nu vor atât, vor 9 la 4 și vor să aibă președintele și patru vicepreședinți ai Senatului, din patru posibili”, a subliniat Cristian Rădulescu.

„Vom vedea dacă se va reveni la sentimente de normalitate, cum le se va forța în continuare această notă”, a a dăugat senatorul.

Întrebat ce funcții revendică PDL în Biroul Permanent, Rădulescu a răspus că democrat-liberalii, revendică respectarea prevederilor regulamentare, care spun că totul se calculează în funcție de algoritmul parlamentar, de ponderea pe care fiecare grup o are în ansamblul Senatului.

„Nouă ne-ar reveni, dacă considerăm și cifrele – matematica e matematică, fără interpretare politică – două funcții de vicepreședinte, una de secretar și una de chestor, iar ei văd posibil pentru noi, prin interpretarea proprie a Regulamentului, doar trei funcții, și de grad mai scăzut”, a completat parlamentrul.

„Dacă nu mai vrem să respectăm nici Constituția nici Regulamentul și peste tot impunem forța unde o să ajungem în perioada următoare?”, a întrebat, retoric, Cristian Rădulescu.

El a mai spus că pretenția puterii de a avea un președinte și patru vicepreședinți „depășește orice închipuire”.

Liderii grupurilor parlamentare din Senat s-au întrunit, luni, pentru a negocia, în baza algorimului, noua componență a Biroului Permanent al Senatului, dar și în celelelalte funcții în structurile acestei Camere.

Potrivit procedurilor parlamentare, sesiunea va începe cu alegerea noilor structuri de conducere în grupurile parlamentare, în comisiile permanente, urmând să fie stabilită, prin votul plenului, și componența Biroului Permanent al Senatului, în urma negocierilor purtate, în baza algoritmului parlamentar între liderii de grup.

Referitor la funcțiile din Biroul Permanent și la conducerile Comisiilor, acestea se negociază pe baza algoritmului politic, la începutul sesiunii, partidele urmând să-și nominalizeze reprezentanții în acest sens.

Senatorii își reiau activitatea luni, când se deschide ultima sesiune parlamentară ordinară din aceasta legislatură, 2008-2012.

Anterior, Departamentul legislativ al Senatului a transmis conducerii acestei Camere informațiile necesare privind apartenența politică a senatorilor în grupurile parlamentare și în Biroul Permanent.

Potrivit acestuia, pentru sesiunea septembrie-decembrie 2012, dintre cele 12 funcții în Biroul Permanent, patru ar urma să revină grupului PSD, care este format din 41 de senatori (33,21% – pondere în structura Camerei superioare a Parlamentului).

Grupurilor parlamentare ale PDL și PNL din Senat le-ar putea reveni câte trei funcții în Biroul Permanent, democrat-liberalii având 34 de senatori (27,54%), iar liberalii 27 de senatori (21,87%).

Grupul progresist, format din 12 senatori, cu o pondere de 9,72%, ar putea avea un reprezentat în conducerea Senatului. Un reprezentat în Biroul Permanent va avea și grupul parlamentar al UDMR, format din șapte senatori (5,67%).

Potrivit lui Filip, funcțiile de vicepreședinte al Senatului ar putea fi împărțite astfel: grupului PSD i-ar putea reveni două funcții, grupului PNL – una, iar grupul PDL ar putea să încerce să își recapete funcția de vicepreședinte cedată grupului progresist.

În prezent, funcțiile de vicepreședinți ai Senatului sunt ocupate de Petru Filip (PSD), Ioan Chelaru (PSD), Laurențiu Chirvăsuță (grupul parlamentar progresist), iar grupul parlamentar al PNL va desemna un senator pentru ocuparea acestei funcții, rămasă vacantă după demisia lui Dan Voiculescu (PC).

Funcțiile de secretari sunt ocupate, în prezent, de Gheorghe David (PDL), Alexandru Pereș (PDL), Vasile Cosmin Nicula (PSD) iar grupul parlamentar al PSD urmează să își desemneze secretarul în Biroul permanent, funcție rămasă vacantă după demisia lui Adrian Țuțuianu.

Radu Berceanu (PDL), Gheorghe Marcu (PSD), Dan Radu Rușanu (PNL) și Attila Verestoy (UDMR) ocupă funcțiile de chestori ai Senatului.

Distribuirea funcțiilor din Biroul Permanent din această Cameră legilslativă va fi stabilită luni, după discuțiile din grupurile parlamentare și după negocierile dintre liderii acestora.

Funcția de președinte al Senatului va fi deținută în continuare de USL.

Fekete Levente a precizat, luni, pentru MEDIAFAX, că și în vitoarea sesiune parlamentară va rămâne lider al grupului UDMR din Senat, iar senatorul Verestoy Attila își va păstra postul de chestor în conducerea acestei Camere legislative.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...